Şcoli de afaceri de top la evenimentul Access MBA de la Bucureşti

Prestigiosul turneu Access MBA se va desfăşura din nou la Bucureşti pe 10 noiembrie. Cu un concept inovator de eveniment one-to-one, Access MBA facilitează accesul profesioniştilor din domeniul afacerilor la liderii mondiali, prin găsirea unor programe potrivite în cadrul şcolilor internaţionale de afaceri. Lider mondial în evenimente one-to-one, turneul Access MBA implică peste 100 de şcoli de afaceri şi vizitează peste 50 de oraşe în fiecare an. Turneul oferă candidaţilor şansa unică de a se întâlni cu directorii responsabili pentru admitere de la unele dintre cele mai bune şcoli de afaceri din lume, în cadrul unor întâlniri faţă în faţă, personalizate.

MBA: Profilul preferat de către cei care recrutează

Statisticile arată că procentul companiilor care au în plan să angajeze posesori de diplome de MBA a crescut la 79% în 2012, de la 72% în 2011. Companiile „angajează talente capabile să contribuie la gestionarea strategiei şi creşterii în vederea susţinerii afacerii pe termen lung”, spune Dave Wilson, preşedinte şi director executiv la GMAC (Graduate Management Admission Council). Mai mult, având în vedere faptul că numărul participanţilor din domeniul afacerilor internaţionale se multiplică zilnic, este mai important ca niciodată să fii la curent cu cele mai noi tendinţe în management. Dacă în această ecuaţie se mai adaugă şi pieţele financiare sensibile, putem înţelege de ce angajatorii caută numai profesionişti de primă clasă.

Indiscutabil, diploma MBA încă este cel mai bun instrument pentru o evoluţie rapidă în carieră. Conform Financial Times, absolvenţii cursurilor de zi din cadrul programelor MBA din top 100 se pot aştepta la o creştere salarială de 111% în 2012, în trei ani de la finalizarea studiilor. În plus, 93% dintre aceşti absolvenţi au primit oferte de angajare pe termen lung începând cu trei luni înainte de a absolvi şcoala de afaceri.

Graduate Management Admission Council raportează că între 95% şi 97% din totalul companiilor au în plan menţinerea sau creşterea salariilor de pornire pentru noii angajaţi din 2012. Prin intervievarea a 225 companii în noiembrie 2011, GMAC a arătat că 80% dintre absolvenţii aflaţi în poziţii-cheie nu ar fi fost angajaţi fără MBA.

Studenţii din cadrul programelor MBA sunt angajaţi pe durata studiilor într-o serie de proiecte de consultanţă, programe de practică, vizite la companii şi schimburi de experienţă internaţionale. La finalul programului MBA, absolvenţii sunt bine pregătiţi să rezolve problemele din viaţa reală şi, cu siguranţă, pe cele ale viitorilor angajatori.

Întâlnirile personalizate: o ocazie unică pentru candidaţii MBA

Spre deosebire de alte târguri educaţionale, la turneul one-to-one Access MBA, dialogul cu şcolile nu se desfăşoară la întâmplare. One-to-one, un concept eficient şi reuşit, are la bază un principiu simplu: echipa experimentată a Access MBA selectează cu grijă cel mai bine pregătiţi candidaţi, apoi găseşte şcolile care întrunesc criteriile de selecţie şi aşteptările acestora.

Pe durata evenimentului, candidaţii au şansa unică de a petrece 20 de minute faţă în faţă cu directorii responsabili pentru admitere de la unele dintre cele mai prestigioase şcoli internaţionale de afaceri. Participanţii la eveniment pot beneficia şi de îndrumările pe care consultanţii profesionişti ai Access MBA şi consilierii în materie de pregătire pentru testul GMAT le oferă în cadrul unor întâlniri.

Formatul one-to-one este noul standard pentru recrutarea absolvenţilor în rândul şcolilor internaţionale de afaceri de top”, spune Christophe Coutat, fondator şi director executiv al Advent Group, organizatorul turneului Access MBA.

Universităţi de top

Turneul Access MBA implică şcoli de top la fiecare eveniment, inclusiv London Business School, Insead, IE Business School, IESE Business School, University of Chicago – Booth, IMD, Duke, Kellogg-WHU, HEC Paris, Chinese University din Hong Kong, Manchester Business School, Esade Business School, Cass, RSM – Erasmus, Hult International Business School şi multe altele.

Mai multe informaţii puteţi afla pe www.accessmba.com.

Tagged with:
Posted in Resurse
Fiţi la curent cu ultimele informaţii privind cursurile şi proiectele organizate de noi.
Abonare newsletter
:
:
 
Articole recente
Recomandam